Antena 3 CNN Externe Trei persoane au murit după ce două imobile din Marsilia s-au prăbușit

Trei persoane au murit după ce două imobile din Marsilia s-au prăbușit

1 minut de citit Publicat la 18:49 06 Noi 2018 Modificat la 18:49 06 Noi 2018

La peste 24 de ore de la prăbuşirea mai multor imobile vechi în centrul Marsiliei, în sud-estul Franţei, trei cadavre au fost descoperite marţi sub dărâmături, relatează AFP. 

Cadavrul unei femei şi cele a doi bărbaţi au fost descoperite în ruinele imobilelor prăbuşite în cartierul foarte popular Noailles, a anunţat procurorul Marsiliei, Xavier Tarabeux. 

Căutările, la care au participat peste 120 de pompieri, au continuat pentru găsirea de supravieţuitori. În total, potrivit autorităţilor, între 5 şi 8 persoane s-ar putea afla sub dărâmături. 

După prăbuşirea a două clădiri vechi luni dimineaţă, urmată de prăbuşirea parţială a unei a treia clădiri învecinate la sfârşitul zilei, salvatorii au încercat să găsească cinci locuitori, daţi dispăruţi, precum şi 3 persoane care ar fi putut fi invitate în clădirea situată pe strada Aubagne, la numărul 65. 

Ploaia care a căzut asupra oraşului Marsilia luni seara şi marţi dimineaţă, uneori torenţială, a încetinit progresul operaţiunilor de salvare şi a crescut riscurile, a declarat comandantul serviciului de pompieri din oraşul francez. 

'Urgenţa este salvarea de vieţi omeneşti', a declarat marţi dimineaţă de la faţa locului ministrul francez de interne, Christophe Castaner. 

Începând din 2011, primăria a început un vast proiect de reabilitare a centrului oraşului, însă fără a remedia cu adevărat problemele. Potrivit unui raport transmis guvernului în 2015, clădirile cu probleme reprezintă un risc pentru sănătatea şi siguranţa a 100.000 de locuitori ai oraşului Marsilia.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole