Trei persoane au fost înjunghiate în noaptea de vineri spre sâmbătă la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" de către un pacient internat în unitatea medicală, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, Florian Bica.
Este vorba de doi pacienţi şi o infirmieră.
Potrivit sursei citate, un singur pacient a avut nevoie de intervenţie chirurgicală, alţi noi necesitând suturi.
Surse judiciare au declarat că agresorul este cunoscut cu afecţiuni psihice, în acest moment fiind internat la Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" pentru evaluare medicală.
Sursele citate au mai arătat că acest caz a fost preluat de Parchetului Tribunalului Bucureşti şi Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei.