Antena 3 CNN Actualitate Trei pasaje mari din Bucureşti riscă să se prăbuşească. Autorităţile nu au bani să le repare

Trei pasaje mari din Bucureşti riscă să se prăbuşească. Autorităţile nu au bani să le repare

Radu Tiliță
1 minut de citit Publicat la 12:15 30 Iul 2024 Modificat la 12:15 30 Iul 2024

Trei dintre marile pasaje din București riscă să se prăbușească din cauza infiltrațiilor, însă nu există destui bani la buget pentru a acoperi reparaţiile. 

Este vorba despre pasajele Băneasa, Obor și Lujerului sunt deja încadrate în categoria maximă de risc. 

În urmă cu 45 de ani, se inaugura Pasajul Obor, care a fost construit în aproximativ 15 luni și a fost inaugurat de către Nicolae și Elena Ceaușescu. 

În acest moment, el reprezintă unul dintre cele mai importante puncte de traversare de la nord la sud și invers, pentru zeci de mii de șoferi în fiecare zi. 

În toți acești 45 de ani, de când a fost dat în folosință pasajul, municipalitatea nu a reușit să investească nici măcar un leu în consolidarea lui. S-au mai făcut diverse reparații şi amenajări minore cu panouri, însă în spatele lor se află o bombă cu ceas.

Pasajul Obor este unul dintre pasajele care este încadrat în cea mai mare clasă de risc seismic din cadrul acestor construcții.

În plus, nu este singurul, iar toate aceste lucruri se întâmplă din cauza infiltrațiilor, pentru că atunci când plouă, acolo apa curge şiroaie. 

În aceeaşi situaţie mai sunt pasajul Băneasa şi cel de la Lujerului din sectorul 6, acolo unde există un risc și mai mare, pentru că este și mai tranzitat. 

În acest moment, banii sunt o problemă. Pentru a consolida toate aceste trei pasaje ar fi nevoie de aproximativ 90 de milioane de euro.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole