Antena 3 CNN Actualitate Locale Trei oameni, care stăteau pe un podeţ în faţa unei case, spulberaţi de o maşină, într-un accident în Nocrich, Sibiu

Trei oameni, care stăteau pe un podeţ în faţa unei case, spulberaţi de o maşină, într-un accident în Nocrich, Sibiu

Andrei Naiţă
<1 minut de citit Publicat la 15:35 18 Iul 2022 Modificat la 15:44 18 Iul 2022

Accidentul s-a produs, astăzi, pe DJ 100, în comuna Nocrich din judeţul Sibiu. În total, patru oameni stăteau pe un podeţ din faţa unei case.

Din primele informaţii, şoferul unui autoturism a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în plin în grupul de oameni. Unul dintre ei a reuşit să se ferească la timp, însă ceilalţi trei au fost spulberaţi de maşina scăpată de sub control.

Potrivit unor surse, şoferul ar fi circulat cu viteză în momentul în care a pierdut controlul volanului.

În urma impactului, un bărbat a fost grav rănit, fiind găsit în comă de echipajele de salvare, în timp ce alte două persoane, conştiente, au fost găsite cu numeroase traumatisme, fiind transportate la spitale.

Tot la spital a ajuns şi bărbatul aflat în comă, el fiind preluat de un elicopter SMURD.

Etichete: accident Sibiu Nocrich
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole