Antena 3 CNN Actualitate Trei milioane de copii revin în școli în plină stare de alertă epidemică

Trei milioane de copii revin în școli în plină stare de alertă epidemică

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 07:51 09 Ian 2023 Modificat la 07:51 09 Ian 2023

Va fi aproape imposibil ca triajul recomandat de autoritățile sanitare să fie făcut zilnic, pentru că nu avem atât de mulți medici şi asistenți. Avem mai puțin de 800 de medici școlari în toată țara și nici 3.000 de asistenți medicali.  

Îngrijorare există în rândul medicilor, dar și a părinților. Federația Asociațiilor de Părinți cere autorităților reluarea cursurilor online pentru copiii care nu vor putea veni la școală din cauza gripei. 

În scoli s-a făcut dezinfecție generală înainte de începerea cursurilor. Însă este aproape imposibil ca toți copiii să fie verificați. Iar valul de gripă și viroze îi va ține însă departe de unitățile de învățământ pe mulți copii. Unii părinți se tem să-i lase la cursuri în primele zile. 

Potrivit Ministerului Sănătății, vârful numărului de infecții respiratorii ar putea fi atins între 15 ianuarie și 10 februarie.  

Ce măsuri se instituie la nivelul unităților de învățământ

Iar redeschiderea școlilor după vacanță de sărbători este cea mai mare provocare în cel mai grav sezon al virozelor din ultimii ani. Medicii se așteaptă ca numărul pacienților să explodeze după reluarea cursurilor.  

Cazurile de gripă sunt în creștere continuă, peste 60% din totalul testelor din spitale sunt pozitive. În aceste condiții, Ministerul Sănătății a transmis ce măsuri se instituie la nivelul unităților de învățământ. 

Așadar, se va proceda astfel: triaj zilnic în colectivitățile școlare, informarea părinților privind semnele și simptomele infecțiilor respiratorii ale copiilor. Apoi asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecția periodică a mâinilor și suprafețelor, recomandarea utilizării măștii de protecție de către cadrele didactice și, eventual, de către elevi și studenți.  

Până în prezent, în țara noastră, 2 persoane au murit din cauza gripei.  

În România a fost declarată epidemie de gripă în mai multe rânduri, ultima dată fiind în februarie 2020, pentru al doilea an consecutiv, iar până acum măsurile se limitau doar la organizarea în spitale și implicau decizii precum restricționarea vizitelor. 

Etichete: stare alerta
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole