Antena 3 CNN Emisiuni Descoperiți Vlad Voiculescu, 3 infracţiuni anchetate de procurori. Anghelescu: "Fostul ministru va fi chemat la audieri"

Vlad Voiculescu, 3 infracţiuni anchetate de procurori. Anghelescu: "Fostul ministru va fi chemat la audieri"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 10:02 18 Apr 2021 Modificat la 15:53 08 Apr 2024

Anchetatorii fac cercetări pentru accesarea ilegală a sistemului, pentru transferul de date informatice şi divulgare de informaţii secrete sau de serviciu care nu sunt publice.

"S-a început urmărirea penală in rem pe trei infracţiuni: acces ilegal la un sistem înformatic, care ar însemna ca pedeapsă de la 6 luni la 5 ani, dacă fapta s-a săvârşit în scopul obţinerii de date informatice.

A doua infracţiune, transferul neautorizat de date informatice şi aceasta este infracţiunea care ţine de competenţa DIICOT, şi care e gravă ca pedeapsă, de la 1 la 5 ani.

Şi a treia, divulgarea de informaţii secret de serviciu sau publice, adică aceste informatice la care consilierul Ştefan Voinea a avut acces, dat fiind autorizarea care i-a fost dată de fostul secretar de stat, Andreea Moldovan, şi cu acceptul ministrului Vlad Voiculescu", a dezvăluit jurnalistul Adina Anghelescu, sâmbătă seara, la emisiunea Descoperiţi, de la Antena 3.

Potrivit ei, atât fostul ministru, cât şi consilierul acestuia, dar şi secretarul de stat Andreea Moldovan vor fi chemaţi la audieri în acest caz.

"Din datele pe care eu le am, Vlad Voiculescu va fi chemat la audieri, pentru că urmărirea penală in rem nu presupune să nu faci audieri şi sunt ca martori mai întâi cei care au implicare directă.

Deci, domnul fost ministru Vlad Voiculescu va fi chemat la audieri ca martor. La fel, şi doamna Andreea Moldovan şi Ştefan Voinea", a adăugat Anghelescu.

Dezvăluirea a fost făcută de Adina Anghelescu, sâmbătă seara, la emisiunea Descoperiţi, de la Antena 3.
 

Citește mai multe din Descoperiți
» Citește mai multe din Descoperiți
TOP articole