Antena 3 CNN Actualitate Justiție Cei trei fraţi acuzați de crima din Padina au fost eliberaţi din arest după numai 3 luni şi plasaţi în arest la domiciliu

Cei trei fraţi acuzați de crima din Padina au fost eliberaţi din arest după numai 3 luni şi plasaţi în arest la domiciliu

Carmina Pricopie
1 minut de citit Publicat la 15:01 13 Mai 2024 Modificat la 06:54 14 Mai 2024

Decizia a fost dată de către magistraţii Curţii de Apel Ploieşti, care au desfiinţat mandatele de arestare preventivă, emise la mijlocul lunii februarie pe numele celor trei interlopi din Bucureşti.

Astfel că judecătorii au decis plasarea lor sub arest la domiciliu pe parcursul cercetărilor, pentru că dosarul nu a fost până acum finalizat şi nu a fost trimis în judecată.

Aşadar, potrivit deciziei magistraţilor din Ploieşti, cei trei interlopi vor sta în arest la domiciliu, acasă, la mama lor, celebra vrăjitoare Sidonia, acolo unde vor primi vizita poliţistului desemnat să îi verifice ori de câte ori va fi nevoie.

Fraţii Marin, acuzați de crima de la ”petrecerea vedetelor de la Padina”, puşi în arest la domiciliu

Nu au voie să discuţe cu mai mulţi martori din acest dosar şi nu au voie să iasă din casă decât atunci când sunt chemaţi la Parchet sau când au termene la instanţă.

Decizia este definitivă. Fraţii Marin, cunoscuţi sub numele de Fabian, au fost arestaţi pe 12 februarie pentru uciderea unui bărbat, în timp ce se aflau la o petrecere, la un hotel de fiţe din Padina, judeţul Dâmboviţa.

Atacul a fost surprins de mai multe camere de supraveghere. Cei trei fraţi au fost arestaţi, însă au opinat mereu că s-au aflat în legitimă apărare, deşi victima era una singură, iar ei erau trei.

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole