Managerul interimar al Spitalului Municipal Rădăuţi, Flaviu-Emanuel Sima, a fost reţinut, împreună cu alți cinci angajați ai unității medicale, de procurorii DNA, într-un dosar în care este acuzat, printre altele, de trafic de influenţă, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, joi, AGERPRES, procurorii de la Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu zilele de miercuri şi joi, a mai multor persoane, respectiv:
Flaviu-Emanuel Sima, la data faptelor manager interimar al Spitalului Municipal Rădăuţi "Sf. Doctori Cosma şi Damian" şi în prezent şef al Secţiei ATI din cadrul aceluiaşi spital, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă în formă continuată (3 infracţiuni), folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracţiuni);
Liviu Dubei, la data faptei director medical al Spitalului Municipal Rădăuţi "Sf. Doctori Cosma şi Damian", de profesie medic primar chirurgie generală în cadrul Secţiei Chirurgie a aceluiaşi spital, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată;
Maria Ecaterina Cîrdei, la data faptelor director de îngrijiri în cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi "Sf. Doctori Cosma şi Damian" şi în prezent asistent medical principal obstetrică-ginecologie în cadrul Blocului operator din acelaşi spital, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (2 infracţiuni), instigare la dare de mită (2 infracţiuni) şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite în formă continuată;
Vlad Vasile Luţa, asistent medical principal în cadrul Compartimentului Primiri Urgenţe în cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi "Sf. Doctori Cosma şi Damian", pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă în formă continuată şi complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite;
Dominica Maxim, asistent medical coordonator al Compartimentului Sterilizare în cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi "Sf. Doctori Cosma şi Damian", pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracţiuni) şi dare de mită;
Lenuţa Violeta Puha, asistent medical coordonator al Compartimentului Oncologie în cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi "Sf. Doctori Cosma şi Damian", pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (3 infracţiuni), folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracţiuni) şi complicitate la luare de mită.
Managerul ar fi cerut 6.000 de euro pentru un post de brancardier
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că, la începutul anului 2023, Vlad-Vasile Luţa, în calitate de asistent medical principal în cadrul Compartimentului Primiri Urgenţe, ar fi pretins şi ar fi primit de la două persoane sume de câte 6.000 de euro, pentru a interveni la Flaviu - Emanuel Sima, pentru ca acesta, în calitate de manager interimar al Spitalului Municipal Rădăuţi, să-i sprijine pe cei doi să ocupe posturi de brancardieri în cadrul acestei instituţii spitaliceşti.
"Astfel, inculpatul Flaviu-Emanuel Sima, în calitatea menţionată anterior, prin intermediul inculpatului Vlad-Vasile Luţa, ar fi primit suma totală de 12.000 de euro de la două persoane, pentru a-i sprijini să ocupe postul de brancardier în cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi, sens în care ar fi intervenit la membrii comisiei de examen în favoarea uneia dintre cele două persoane, pentru a promova concursul organizat în acest scop în perioada 28 februarie - 2 aprilie, oferindu-i acestuia subiectele pentru proba interviului, prin intermediul inculpatului Vlad-Vasile Luţa", spun anchetatorii.
În urma organizării interviului la data de 29 martie, cele două persoane nu ar fi luat concursul şi nu ar fi obţinut posturile respective, fapt ce i-ar fi determinat pe cei doi să-i ceară restituirea sumei de bani pe care au dat-o, sumă care le-a fost restituită la data de 30 martie de către Flaviu-Emanuel Sima, de asemenea prin intermediul lui Vlad-Vasile Luţa, arată DNA.
Conform procurorilor, în perioada noiembrie 2023 - februarie 2024, Flaviu-Emanuel Sima ar fi primit suma de 2.600 lei şi diverse bunuri de la mai mulţi pacienţi sau aparţinători ai acestora pentru a interveni pe lângă diverşi medici din cadrul spitalului şi a-i ajuta pe aceştia să se interneze pentru diverse afecţiuni şi operaţii chirurgicale.
"În perioada 18 - 21 martie 2024, inculpatul Flaviu-Emanuel Sima, în calitate de manager interimar al Spitalului Municipal Rădăuţi 'Sf. Doctori Cosma şi Damian', i-ar fi furnizat unei persoane, subiectele pentru examenele scris şi oral, pe care fiica sa le-ar fi susţinut în cadrul unui concurs de ocupare a unui post de economist debutant la instituţia pe care o conduce, astfel încât aceasta din urmă să promoveze respectivul concurs şi să fie angajată", mai arată anchetatorii.
Totodată, DNA precizează că, în cursul lunii februarie 2024, Sima ar fi pretins de la o persoană să-i efectueze ITP-ul la autoturismul personal şi să-i aducă mai multe buchete de lalele cu ocazia zilei de 8 martie pentru a le oferi din partea sa angajatelor şi pacientelor ce se aflau în spital, în schimbul cărora ar fi promis că va favoriza o persoană din anturajul acestuia să ocupe un post ce urma să fie scos la concurs în cadrul unităţii spitaliceşti pe care o conduce.
Bani primiți pentru operații: sume între 200 de lei și 200 de euro
Potrivit comunicatului, în perioada noiembrie 2023 - aprilie, Liviu Dubei, în calitate de director medical al Spitalului Municipal Rădăuţi "Sf. Doctori Cosma şi Damian", având totodată şi calitatea de medic primar chirurgie generală, şef al Secţiei Chirurgie din cadrul aceluiaşi spital, ar fi primit sume cuprinse între 200 de lei şi 200 de euro de la un număr de şase persoane întrucât ar fi efectuat intervenţii chirurgicale pentru diverse afecţiuni unor rude sau cunoştinţe ale acestora.
Procurorii mai spun că, în perioada 2023 - 2024, Maria-Ecaterina Cîrdei, Domnica Maxim şi Lenuţa-Violeta Puha, în calităţile menţionate anterior şi având şi calitatea de membri în mai multe comisii de concurs organizate pentru ocuparea mai multor funcţii de asistentă, infirmieră şi îngrijitoare în cadrul spitalului din care fac parte, ar fi furnizat subiectele de concurs mai multor candidaţi, favorizându-i pe aceştia în ocuparea posturilor scoase la concurs.
"Cu această ocazie, cele trei inculpate ar fi pretins şi ar fi primit de la aceleaşi persoane sume de bani şi diverse bunuri pentru faptul că le-ar fi susţinut pe acestea să promoveze respectivele concursuri", arată DNA.
Cu ocazia percheziţiilor efectuate miercuri au fost ridicate următoarele sume de bani: 93.101 lei, 419.320 euro, 3.390 lire sterline şi 7.730 dolari.
În cauză, procurorii efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
Joi, persoanele reţinute urmează să fie prezentate Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, informează procurorii.