Trei cutremure cu magnitudinea de peste 5,2 au lovit, marți, Indonezia, potrivit Agenției de Meteorologie, Climatologie şi Geofizică a ţării, relatează Xinhua, preluată de Agerpres. Un om a murit și un altul a fost rănit.
Trei cutremure au lovit marţi Indonezia, dintre care unul cu magnitudinea 5,5, produs dimineaţa în provincia Sumatra de Nord, şi două înregistrate anterior în provinciile Maluku şi, respectiv, Nusa Tenggara de Est.
Cutremurul cu magnitudinea 5,5 a avut loc la ora locală 5:22 a.m., iar epicentrul său a fost localizat la 17 kilometri sud-est de districtul Tapanuli de Nord, la o adâncime de 10 kilometri.
"O persoană a murit şi alta a fost rănită. Mai multe case şi un drum au fost grav avariate, iar drumul este acum impracticabil pentru transport", a declarat pentru Xinhua Sri Wahyuni Pancasilawati, şefa unităţii de urgenţă, echipamente şi logistică din cadrul Agenţiei pentru Gestionarea Dezastrelor din Sumatra de Nord. Ea a adăugat că evaluările de risc sunt în curs de desfăşurare.
Anterior, un cutremur cu magnitudinea 5,7 lovise provincia Maluku la ora locală 00:32 a.m.. Iniţial, agenţia indicase o magnitudine de 6,0, însă ulterior a revizuit-o în scădere.
Zece minute mai târziu, un alt seism, cu magnitudinea 5,2, s-a produs în provincia Nusa Tenggara de Est.
Nu a fost emisă nicio alertă de tsunami după aceste trei cutremure, deoarece nu se prefigura ca acestea să genereze valuri mari.
Vastul arhipelag indonezian, cu 127 de vulcani activi, se confruntă frecvent cu activitate seismică şi vulcanică din cauza poziţiei sale pe "Cercul de Foc al Pacificului".