Doi dintre cei trei copii care au suferit arsuri în urma incendiului din satul Focșasca, comuna Tăcuta, din județul Vaslui, sunt transportați la un spital din Iași. Ei au arsuri pe o suprafață foarte mare din corp.
Din păcate, o fetiță în vârstă de 3 ani a decedat.
Potrivit Ambulanței Vaslui, tatăl copiilor a intrat în foc să îi salveze. A reușit să îi scoată, iar ulterior părinții au plecat cu copiii cu o mașină spre Centrul de Permanență din Codăești.
Pe drum au alertat la 112 serviciile de urgență. În sat au fost trimise trei ambulanțe SAJ din care una cu medic și o ambulanță B2 de la ISU Vaslui.
„După ce victimele au fost evaluate s-au stabilit următoarele diagnostice: 1. Bărbat, 26 ani, (tatăl), arsuri gr. II-III pe 50 % din suprafața corpului; 2. Fetiță, 3 ani, arsuri gr. II-III pe 60 % din suprafața corpului; 3. Băiat, 6 ani, arsuri gr.II-III pe 10 % din suprafața corpului; 4. Băiat, 10 ani, arsuri gr. II-III pe 20% din suprafața corpului; 5. Femeie, 24 de ani, (mama), atac de panică”, spun reprezentanții Ambulanței Vaslui.
Din cauza rănilor foarte grave, fetița în vârstă de 3 ani a decedat. Cei doi băieți au fost transferați la un spital din Iași.
Potrivit ISU Vaslui, incendiul a izbucnit într-o bucătărie în care se afla o sobă. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul căzut dintr-o sobă.