Antena 3 CNN Actualitate Justiție Trei asociaţii ale magistraţilor, despre invitaţia premierului la discuţii: Independenţa justiţiei nu se negociază

Trei asociaţii ale magistraţilor, despre invitaţia premierului la discuţii: Independenţa justiţiei nu se negociază

2 minute de citit Publicat la 18:17 24 Feb 2019 Modificat la 18:17 24 Feb 2019

Asociaţia "Forumul Judecătorilor din România", Asociaţia "Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor" şi Asociaţia "Iniţiativa pentru Justiţie" precizează, referindu-se la invitaţia premierului la discuţii pe marginea legislaţiei în domeniul justiţiei, că orice dialog referitor la adoptarea OUG nr.7/2019 trebuia iniţiat anterior emiterii sale, iar nu post factum şi au afirmat că "independenţa justiţiei nu se negociază".

"Independenţa justiţiei nu se negociază! Orice dialog referitor la adoptarea OUG nr.7/2019 trebuia iniţiat anterior emiterii sale, iar nu post factum, singura soluţie aflată în acest moment la îndemâna legiuitorului (fie el şi delegat) fiind abrogarea imediată şi în integralitate a actului normativ în cauză. Reiterăm faptul că Guvernul României şi Parlamentul României au refuzat constant să ia în considerare argumentele şi soluţiile constituţionale prin care să respecte convenţiile internaţionale la care România a aderat, transmise în ultimii doi ani de corpul magistraţilor, care s-au opus iniţiativelor legislative într-o majoritate covârşitoare (peste 90% dintre judecători şi procurori), iar adoptarea unor modificări ale legislaţiei privind organizarea judiciară, prin Ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, fără respectarea unor rigori minime de transparenţă decizională şi fără consultarea reală şi efectivă a corpului magistraţilor este contrară angajamentelor internaţionale ale statului român", se arată într-un comunicat postat pe site-ul Asociaţiei "Forumul Judecătorilor din România".

Conform aceleiaşi surse, înainte de a proceda la invitarea asociaţiilor profesionale ale magistraţilor la discuţii generale, "în contextul protestelor publice masive organizate de magistraţi pentru respectarea statului de drept", Guvernul României "avea obligaţia de a da o minimă dovadă de respectare" a recomandărilor din Raportul Comisiei Europene dat publicităţii în luna noiembrie 2018, a concluziilor avizului Comisiei de la Veneţia din octombrie 2018, precum şi a concluziilor şi recomandărilor raportului GRECO din martie 2018.

"Prin urmare, Guvernul are obligaţia de a lua măsuri pozitive de natură legislativă sau administrativă în scopul suspendării imediate a punerii în aplicare a dispoziţiilor din legile justiţiei şi ordonanţele de urgenţă subsecvente criticate de Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia şi GRECO, revizuirea acestor acte normative urmând a fi realizată prin discuţii profesioniste şi concrete, iar nu prin consultări formale, stabilite la prânzul de week-end şi fără o agendă serioasă", se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, dialogul "loial şi constructiv" între puterile statului poate avea loc doar în momentul în care sunt îndepărtate din legislaţie dispoziţiile care "subminează" independenţa justiţiei şi principiile statului de drept.

"În consecinţă, solicităm imediat Guvernului României să elimine limitările adoptate cu privire la libertatea de exprimare a judecătorilor şi procurorilor şi să abroge imediat dispoziţiile referitoare la înfiinţarea Secţiei speciale pentru investigarea infracţiunilor comise de magistraţi, cu o competentă exclusivă care nu mai există în cazul niciunei alte categorii socio-profesionale. Cerem Guvernului României să renunţe imediat la dispoziţiile care prevăd dublarea perioadei de pregătire în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi la cele care elimină meritocraţia în magistratură, promovarea efectivă la instanţele şi parchetele superioare urmând a se face numai pe baza meritocratice, inclusiv şi mai ales la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, solicităm Guvernului României să abroge imediat OUG nr.77/2018, precum şi prevederile referitoare la reorganizarea Inspecţiei Judiciare care întăresc nejustificat atribuţiile inspectorului-şef", precizează cele trei asociaţii.

Acestea adresează un apel Consiliului Superior al Magistraturii şi altor asociaţii profesionale să nu trimită reprezentanţi la aceste întrevederi propuse "cât timp nu se conturează o agendă concretă" cu privire la modul în care Guvernul României se angajează să transpună imediat coordonatele trasate de entităţile internaţionale indicate.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă invită luni, la Palatul Victoria, câte un reprezentant al asociaţiilor de magistraţi, precum şi reprezentanţi ai CSM, pentru discuţii pe marginea legislaţiei în domeniul justiţiei, informează Guvernul, printr-un comunicat de presă. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole