Antena 3 CNN Actualitate Inedit Trebuia să ajungă la aeroport, dar a întârziat și a ratat zborul. A început să plângă când a auzit ce s-a întâmplat

Trebuia să ajungă la aeroport, dar a întârziat și a ratat zborul. A început să plângă când a auzit ce s-a întâmplat

1 minut de citit Publicat la 17:50 29 Oct 2018 Modificat la 17:50 29 Oct 2018

Sony Setiawan, angajat al Ministerului Finanțelor din Indonezia, se poate considera cel mai norocos om din lume după ce a ratat îmbarcarea, luni dimineață, în avionul care s-a prăbușit cu 189 de pasageri la bord, scrie USA Today.

Bărbatul avea bilet pentru zborul Lion Air JT 610, care s-a prăbușit în largul coastei Jakartei, în jurul orei locale 6.35, la 13 minute după decolare. „De obicei, iau (zborul) JT610”, a declarat Setiawan agenției de presă AFP.

El spune că zboară cu această cursă spre Aeroportul Pangkal Pinang, din provincia Bangka Belitung, săptămânal, alături de colegii săi, dintre care 20 se aflau la bordul aeronavei prăbușite.

Luni dimineață, însă, Setiawan a rămas blocat în traficul din Jakarta și nu a ajuns la timp pentru a se îmbarca în aeronava care s-a prăbușit. „Nu știu de ce traficul de pe autostradă a fost atât de aglomerat astăzi”, a spus Setiawan, care locuiește în Bandung din West Java. „De obicei, sosesc ajung la Jakarta la ora 3, dar în dimineața asta am ajuns la aeroport la 6:20 și am pierdut zborul”.

Bărbatul, care a luat următorul zbor spre Pangkal Pinang, a aflat la aterizare că aeronava pe care o ratase s-a prăbușit. „Am plâns, știu că prietenii mei erau în acel zbor”, a explicat el, scrie Libertatea.

Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole