Cu ajutorul informațiilor generate de aplicația SUMAL 2.0 și a imaginilor înregistrate de camerele video fixe s-a constatat că un operator economic, cu două puncte de lucru pe raza comunei Baia, a emis fictiv, în data de 17.01.2022 și la data de 05.02.2022, un număr total de 6 avize de însoțire în baza cărora a simulat 4 transporturi de materiale lemnoase care totalizează un volum de 200,58 mc bușteni rășinoase, precizează instituția.
Pentru aceste transporturi, au fost utilizate ca mijloace de transport autoutilitarele aparținând destinatarului materialelor lemnoase, punctul de descărcare fiind în Sasca Nouă, comuna Cornu Luncii, în depozitul aparținând celui de-al doilea operator economic.
Atât emitentul cât și destinatarul, la întocmirea avizelor de însoțire și la crearea transporturilor în aplicația SUMAL 2.0, pentru crearea senzației de legalitate, au utilizat fotografii neconforme cu realitatea, fiind încărcate fotografii ale altui mijloc de transport.
Au mai fost constatate încălcări ale prevederilor legale privind obligația împrejmuirii depozitului de material lemnos, precum și cazuri în care operatorul economic nu a respectat prevederile legale referitoare la condițiile de efectuare a fotografiilor necesare și obligatorii la începerea transporturilor de materiale lemnoase.
S-a procedat la sancționarea contravențională a operatorului economic cu amenzi totalizând 35.000 lei și s-a dispus confiscarea materialelor lemnoase în cauză cu o valoare totală de 66.940 lei.