Antena 3 CNN Externe Transportatorii români pot ieși din Bulgaria doar cu taxă. Sunt obligați să treacă printr-o parcare privată!

Transportatorii români pot ieși din Bulgaria doar cu taxă. Sunt obligați să treacă printr-o parcare privată!

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 21:54 28 Iun 2023 Modificat la 21:54 28 Iun 2023

Coordonatorul unei societăți de transport din România a prezentat redacției DCNews o situație apărută în Ruse, înainte de părăsirea teritoriului bulgar spre România.

Conform acestuia, "cu 5 km înainte de punctul de trecere al frontierei cu România, a fost deschisă recent o parcare privată pentru vehiculele cu masa de peste 7,5 tone. Toate camioanele de marfă care vor să intre în România prin frontiera Ruse-Giurgiu au obligativitatea de a trece, mai întâi, prin această parcare și a achita contravaloarea a 50 BGN (leva) sau 25 de euro.

Șoferilor li se înmânează un pager și își așteaptă rândul pentru ordinea de intrare în terminalul bulgar al vămii. Această taxă de 25 de euro se aplică doar camioanelor de marfă românești, turcești, grecești, pe când cele înmatriculate în Bulgaria achită 15 leva, adică aproximativ 7,6 euro". 

Potrivit coordonatorului român, "taxa de parcare" este 25 de euro indiferent de timpul de așteptare.

 

Trecerea prin parcarea respectivă nu se poate evita, spune acesta.

Dacă șoferul vehicului de marfă nu trece prin această parcare, nu poate obține pagerul electronic și nu poate merge în terminalul vamal Ruse, pentru a trece frontiera.

 

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole