Antena 3 CNN Sport Transport gratuit pentru suporterii EURO 2020

Transport gratuit pentru suporterii EURO 2020

Alexandru Munteanu
2 minute de citit Publicat la 09:17 08 Iun 2021 Modificat la 09:36 08 Iun 2021

Alexandru Munteanu, reporter Antena 3, vă prezintă un experiment social difuzat în cadrul News Hour With CNN. S-a pus în pielea unui suporter abia ajuns în aeroport, care doreşte, desigur, să ajungă pe Arena Naţională. Haideţi să vedem totuşi care sunt variantele de transport. Ieftin, rapid şi în siguranţă.

"Suntem pregătiţi să avem siganlistica pregătită care va dirija suporterii, de când intră în terminal şi până când iau în mijloc de transport către stadion sau către oraş", a declarat Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

"O variantă de transport este cea a autobuzului. Am cumpărat deja cartela si acum urmează să mă bucur de călătorie, care va fi una destul de lungă", prezintă reporterul.

Pe perioada Campionatului European de Fotbal, Primăria Capitalei va asigura gratuitate pe mijloacele de transport în comun pentru toti deţinătorii de bilete la cele 4 meciuri.

În ziua meciului, dar şi în ziua următoare, aceştia vor putea folosi transportul public în baza unui card de transport digital, disponibil în aplicaţia UEFA EURO 2020.

Transport suplimentar pentru EURO 2020

În plus, pentru suporterii care vor veni la Bucureşti, va fi înfiinţată linia expres 700 de la aeroport până în apropierea Arenei Naţionale şi vor fi suplimentate alte 6 linii ale STB care pleacă de la aeroport şi Gara de Nord spre centrul Capitalei şi stadion.

"Principalul nostru mijloc de transport între aeroport şi oraş rămâne cel rutier, adică autobuzele care vor transporta fanii către stadion şi către alte puncte de interes din oraş", a precizat Florin Sari, manager proiect UEFA EURO 2020.

Taxiurile clasice sau serviciile de ride sharing, fie că sunt accesate prin aplicaţii pe telefon, fie că sunt comandate de la automatele din aeroport, sunt opţiunea cea mai comodă. Dar se va dovedi că sunt şi varianta cea mai scumpă. Pentru o cursă de la aeroport până la stadion, care poate dura 40 de minute, se poate plăti între 70 şi 150 de lei, în funcţie de trafic.

Cum arată călătoria cu trenul de la Aeroportul Otopeni către Gara de Nord

Călătoria cu trenul de la Aeroportul Otopeni la Gara de Nord durează aproximativ 20 de minute şi costă 4 lei. Biletul poate fi achiziţionat direct din tren.

"Nu sunt convins că toţi suporterii vor veni cu avionul. Există posibilitatea ca majoritatea dintre ei, fiind foarte aproape, atât ucrainenii, cât şi macedonenii să vină cu maşinile, cu autocarele", a declarat Gică Popescu, consilier onorific EURO 2020.

"Aşadar, orice variantă de transport aţi alege, într-un final veţi ajunge cu bine la Arena Naţională, dar ce vreau să adaug în schimb, este faptul că toţi cei care prezintă un bilet valabil în ziua meciului, pot beneficia de transport gratuit din partea organizatorilor", a adăugat Alexandru Munteanu, reporter Antena 3.

Din păcate, echipa de fotbal a României nu s-a calificat la acest campionat european şi a ratat astfel şansa să joace în faţa suporterilor.

La Bucuresti vor avea loc 4 meciuri din grupa C: pe 13 iunie, Austria – Macedonia de Nord, pe 17 iunie, Ucraina – Macedonia de Nord, pe 21 iunie, Ucraina – Austria, iar pe 28 iunie, un meci din optimi.
 

Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole