Antena 3 CNN Actualitate Două transplanturi de cord au fost făcute în doar două zile la Târgu Mureș

Două transplanturi de cord au fost făcute în doar două zile la Târgu Mureș

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 23:49 19 Apr 2023 Modificat la 23:49 19 Apr 2023

Medicul Horațiu Suciu a declarat că un pacient clujean, în vârstă de 30 de ani, era internat de două luni la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară de la IUBCvT Târgu Mureș. Pentru el, soluția salvatoare a venit în marțea de după Paști.

"Un donator de 50 ani aflat în București este cel de la care a fost prelevat cordul care i-a dat tânărului clujean speranța și viața. Stăteam, după transplant, în biroul meu de la Institut, bucuros că zilele acestea au fost într-adevăr bune, măcar pentru un om din 8 miliarde", a relatat, miercuri, pe Facebook, medicul din Târgu Mureș.

Citeşte şi: O femeie externată din spital a murit în mașina cu care mergea spre casă, în Constanța, sub ochii norei sale

O altă dramă a dat șansă la viață unei tinere.

"Un accident de la Baia Mare provocase decesul unei fetițe de 16 ani. Cumplită, de neînchipuit durerea familiei, care a avut bunătatea de a-și transforma tragedia în viață. Și astfel, o domnișoară de 24 de ani, a primit astăzi (miercuri - n.r.) mai tânărul cord. Ea este absolventă de Medicină și până acum câteva ore nu își alesese specializarea pentru Rezidențiat.

Nu știu care va fi până la urmă aceasta, dar sigur ea va fi medic și va salva alte vieți", a povestit doctor Suciu.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole