"Am avut ceea ce se numeşte o urgenţă de securitate, a fost un incendiu care s-a produs nu departe de Capitoliu şi de aceea Capitoliul a fost închis. Oamenii încă îşi amintesc ceea ce s-a întâmplat pe 6 ianuarie, atacul la Capitoliu, şi au crezut că este o nouă ameninţare. Din fericire, de data aceasta a fost un mic incendiu, nu departe de Capiltoliu şi lucrurile par a reveni la normalitate.
Este însă o nouă normalitate aici în DC, pentru că avem foarte multe autorităţi în alertă, Garda Naţională, totul este păzit, sunt baricade pentru verificare, oamenilor li s-a cerut să nu vină în Capitală, este o ceremonie de învestire cum nu a mai fost.
Depunerea jurământului este unul dintre cele mai democratice procese care se întâmplă, din 1797 încoace. Învestirea este foarte importantă pentru trecerea de la o putere la alta. Mai ales că vorbim de preşedintele Trump. Preşedintele Trump şi Barack Obama nu au avut cea mai bună relaţie, dar preşedintele Obama, la acea dată, i-a salutat pe Donald Trump şi pe Melania Trump. I-a primit la Casa Albă. Asta ar trebui să se întâmple şi acum, dar nu va fi aşa. Preşedintele Trump a spus că nu va fi miercuri la depunerea jurământului. Este ceva ce nu am mai văzut, însă pare o obişnuinţă pentru Trump să rupă tradiţia.
Apoi, Joe Biden îşi va prelua mandatul. Vom avea şi un nou vicepreşedinte, pe Kamala Harris, care intră în istorie ca prima femeie de culoare în această funcţie. Ei vor începe de miercuri la prânz, când vor depune jurământul şi apoi vor semna tot felul de decrete necesare în primele zile", a spus jurnalista americană.
Întrebată cum va schimba pandemia de COVID depunerea jurământului, Nadia Romero a declarat: "Alerta de securitate este fără precedent. De regulă sunt sute de mii de oameni care vin în Washington să sărbătorească învestirea noului preşedinte. La preşedintele Obama au fost un milion de oameni la primul jurământ şi două milioane, a doua oară. Oamenii stăteau unii lângă alţii, cu steaguri. Acum, însă, nu se va mai întâmpla la fel. Străzile sunt pline de personal militar, ofiţeri. Este ceva neobişnuit pentru SUA, e ca şi cum ne-am pregăti de război. Aşa arată Capitala. Ca un fel de fortăreaţă", a transmis din Washington pentru Antena 3 corespondentul CNN, Nadia Romero.