Antena 3 CNN Economic Companii Transgaz a raportat un profit net în creștere cu 144%, pe primele nouă luni din 2022

Transgaz a raportat un profit net în creștere cu 144%, pe primele nouă luni din 2022

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 13:16 14 Noi 2022 Modificat la 13:17 14 Noi 2022

Cea mai mare parte din venituri provine din activitatea de transport intern, respectiv 955 milioane lei, în urcare cu 17%, în timp ce transportul internaţional de gaze şi activităţile asimilate au generat 50 de milioane lei, în scădere cu 18%.

POtrivit raportului, profitul net a crescut ca urmare a încasării veniturilor din prima de licitaţie pentru rezervările de capacitate desfăşurate pe punctele de interconectare şi a veniturilor financiare mai mari în principal pe seama înregistrării actualizării creanţei imobilizate privind Acordul de concesiune cu rata inflatiei pentru primele 9 luni ale anului 2022 (13,06%).

În acelaşi timp, veniturile au fost influenţate negativ de reducerea cantităţii de gaze transportate cu 8%, cu un impact negativ de 13 milioane lei.

Tariful de transport volumetric a fost în primele nouă luni din 2022 mai mic cu 0,35 lei/MWh, cu o influenţă negativă de 35 milioane lei.

La nivel consolidat, grupul Transgaz a raportat un profit net de 266 milioane lei, în creştere cu 152%, şi venituri de 1,1 miliarde lei. Cifrele includ şi rezultatele Eurotrangaz, societate din Republica Moldova deţinută de Transgaz, şi ale Vestmoldtransgaz, tot din Republica Moldova, controlată de transportatorul român de gaze.

Anul acesta, acţiunile TGN au urcat cu 0,2% pe un rulaj de 92 milioane de lei.

Capitalizarea societăţi controlate în proporţie de 58,5% de statul român prin Secretariatul General al Guvernului este de 2,7 miliarde de lei, arată datele BVB.

Etichete: Transgaz profit net
Citește mai multe din Companii
» Citește mai multe din Companii
TOP articole