Antena 3 CNN Actualitate Transgaz se oferă să trimită echipe tehnice în Turcia care să ajute la remedierea avariilor de gaz produse în urma cutremurelor

Transgaz se oferă să trimită echipe tehnice în Turcia care să ajute la remedierea avariilor de gaz produse în urma cutremurelor

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 21:59 06 Feb 2023 Modificat la 21:59 06 Feb 2023

După ce a aflat de efectele puternicelor cutremure produse în Turcia și care prin avarii și explozii au afectat și infrastructura de transport gaze naturale, Transgaz, care este cel mai mare OTS din centrul și sud estul Europei, își exprimă întregul sprijin față de cei de la BOTAS, compania care operează și exploatează infrastructura de transport gaze naturale din Turcia, care e importantă și pentru tranzitul gazelor naturale din zona Mării Caspice către Europa.

"Având în vedere bunele relații de cooperare dintre Transgaz și BOTAS, între cele două companii fiind încheiat în urmă cu un an un Memorandum de Înțelegere pentru participarea în comun la proiecte privind diversificarea rutelor de aprovizionare cu gaze naturale și creșterea siguranței energetice, pentru a remedia cât mai urgent aceste avarii, Transgaz își manifestă întreaga disponibilitate ca echipele sale tehnice de intervenție șă ajute la remedierea avariilor produse infrastructurii de transport gaze naturale, fiind pregătite să efectueze urgent deplasarea în acest scop", transmite Transgaz într-un comunicat de presă.

Directorul General al SNTGN Transgaz SA, Ion Sterian, a transmis în cursul zilei de luni o scrisoare către Alparslan Bayraktar, ministrul adjunct al Energiei și Resurselor Naturale și lui Burhan Özcan, director general al BOTAȘ Pretroleum Pipeline Corporation, prin care și-a arătat disponibilitatea completă pentru ca specialiștii companiei să se deplaseze de urgență în Turcia, pentru a ajuta la remedierea avariilor pe care cutremurele care au afectat Turcia le-au adus sistemului de transport gaze naturale. 

Potrivit Transgaz, Burhan Özcan a răspuns, manifestându-și recunoștința față de solidaritatea și sprijinul oferite de Transgaz.

Director general al Transgaz, Ion Sterian, a transmis condoleanțe familiilor persoanelor care și-au pierdut viața în urma acestor cutremure și își exprimă speranța pentru recuperarea rapidă a persoanelor rănite.

Citește și: Turcia, ruinată de două seisme devastatoare și 150 de replici | Peste 2.600 de decese au fost confirmate de autorități

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole