Principalul punct de atracție al evenimentului va fi plimbarea cu un tramvai de epocă Rathgeber P3.16 (Tramvaiul Cofetărie), care va circula pe traseul Depoul Dudești - Șura Mare – Depoul Dudești, între orele 10:00 și 16:00.
Potrivit STB, îmbarcarea călătorilor se va face de la Depoul Dudești, plimbarea oferind participanților ocazia de a face o incursiune în transportul bucureștean.
"Este o bucurie ca pe 1 Iunie să deschidem porțile Depoului Dudești pentru toți bucureștenii, oferindu-le ocazia să descopere atât istoria transportului public din Capitală, cât și cele mai noi mijloace de transport din flota noastră.
Ne dorim ca această zi să fie una plină de surprize plăcute pentru copii și pentru toți pasionații de transport public", a declarat Daniel Istrate, directorul general al STB S.A.
În incinta depoului Dudești, vizitatorii vor putea vedea tramvaiele de epocă ale STB S.A., inclusiv modelele din anii 1912 și 1956, cât și cele mai noi vehicule care circulă pe străzile Capitalei.
Evenimentul este gratuit și deschis publicului larg.