Bucureștiul a ieșit din scenariul roșu, după 3 luni. 257 de cazuri noi au fost raportate ieri, iar incidența este astfel de 2,96 de cazuri la mia de locuitori.
”Din fericire, printr-un efort comun al cetățenilor municipiului București, în primul rând, dar și al autorităților, incidența infectării cu Covid 19 a scăzut la 2,96 / la o mie de locuitori.
Sunt vești care nu pot decât să ne bucure!
Vom urmări evoluția indicatorului în următoarele 48 de ore, iar în situația pe care cu toții ne-o dorim, în care gradul de infectare se păstrează sub 3 / la o mie de locuitori, vom convoca în ședință Comitetul Municipal București pentru Situații de Urgență în vederea adoptării unei hotărâri prin care unele măsuri restrictive să fie relaxate!
Astfel, în conformitate cu prevederile normative în vigoare, printre măsurile vizate se numără și:
- permiterea funcționarii cu o capacitate de maxim 30% a instituțiilor/sălilor de spectacol, teatrelor și cinematografelor"
- redeschiderea activităților "la interior" a restaurantelor, barurilor, cafenelelor, etc, în limita a maxim 30% din capacitatea unității;
- permiterea activităților cu publicul, până în limita a 30% a spațiului destinat, a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.
Facem un apel la respectarea cu strictețe, în continuare, a măsurilor aflate în vigoare, astfel putând ca, în curând, măsurile de relaxare să fie și mai generoase!”, a scris Traian Berbeceanu pe Facebook.