Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu, declaraţii despre vaccinul AstraZeneca. Posibile motive pentru avalanşa de critici din Europa

Traian Băsescu, declaraţii despre vaccinul AstraZeneca. Posibile motive pentru avalanşa de critici din Europa

Laura Dinu
3 minute de citit Publicat la 14:52 12 Apr 2021 Modificat la 14:52 12 Apr 2021

"Cu vaccinul AstraZeneca e o problemă la nivelul Europei. Multe ţări au renunţat la restricții pe AstraZeneca, iar altele încearcă prin decizii politice să spună cine se vaccinează. Să ne aducem aminte că atunci când a fost lansat vaccinul, nu era recomandat celor peste 65 de ani. Acum, aceștia se vaccinează, dar nu se mai vaccinează cei între 20 şi 30 de ani. Deci lumea bâjbâie, sunt decizii politice şi nu științifice. De ce? Pentru că modul în care au fost realizate aceste vaccinuri nu a permis testarea lor 4-5 ani, pentru a se descoperi totul despre ele. 

Şi atunci s-au băgat oamenii politici, şi în Franţa, şi în Danemarca, şi peste tot. Unii au spus că dacă au avut două incidente la oameni cu vârsta între 20 şi 30 de ani, sau doi de 18 ani, atunci nu se va mai vaccinează între 16 şi 30 de ani. Sunt decizii politice, care nu au nimic comun cu știința", a declarat Traian Băsescu la România TV, citat de DCNews

AstraZeneca, preț foarte mic. Vaccin destinat lumii

Mai mult decât atât, fostul președinte este de părere că și prețul vaccinurilor ar putea fi un factor care să fi determinat avalanșa de critici asupra vaccinului produs de Universitatea Oxford. 

"Eu v-aş arăta următorul lucru. Fără să fiu un suporter al vaccinului AstraZeneca, el este un vaccin finanţat de UE. A plătit UE, deci şi românii, 600 de milioane pentru cercetare la Universitatea Oxford pentru acest vaccin. Două lucruri sunt foarte importante: costă 1,87 euro și asta nu e poveste, am fost la dezbaterea în care au spus că pun la dispoziție licența de producere a vaccinului tuturor țărilor care au linie de producție vaccin Oxford AstraZeneca. 

Deci, AstraZeneca costă 1,87 euro. Doar mă întreb, nu o fi o bătălie împotriva acestui vaccin care este destinat să ajungă gratis în orice țară din lume care îl poate produce, inclusiv România? Dacă ne punem la punct linia de producție de la Cantacuzino, am putea produce AstraZeneca aici. 

Până la sfârșitul săptămânii trecute, în Europa şi în mod deosebit în Marea Britanie, s-au făcut 30 de milioane de doze de vaccin AstraZeneca. Au fost 222 de cazuri de tromboze. La 30 de milioane de doze de vaccin. Ştiţi cât înseamnă? 0,00074. Deci incidența în raport cu numărul de vaccinuri este foarte scăzută. Dar mă tem că acest vaccin trebuie distrus propagandistic, pentru că se vinde prea ieftin, iar industria Pharma nu este lipsită de jocuri de acest tip. Aflăm că medicamentele tradiționale nu mai sunt bune, noile medicamente de cinci ori mai scumpe sunt bune, şi aşa mai departe. 

Nu pot să spun că am probe, dar nici nu pot să nu mă uit pe cifre. Scrii la zerouri de obosești după virgulă la rata de incidență. Iar prețul este foarte mic. La cetățean, după costurile cu transportul, ajunge cu 3,5 euro. Tot foarte mic. Acesta era un vaccin destinat lumii. Pentru că a fost finanțată cercetarea de UE", a mai arătat fostul președinte.

Sfat pentru persoanele cu probleme de coagulare a sângelui

Băsescu a arătat şi ce sfaturi trebuiau să dea medicii persoanelor care au probleme de coagulare a sângelui, în cazul în care doreau să se vaccineze cu AstraZeneca. 

”Ştiu pe cineva care avea o boală şi care a fost stimulată de acest vaccin. Dar când ştii că ai o boală, înainte de a te vaccina, iei anticoagulante câteva zile, şi asta trebuie să o zică medicii noştri. Pentru că problema este la tine. Am în familie pe cineva cu această boală şi cu câteva zile înainte de vaccin a luat anticoagulante şi nu a avut nicio problemă", a mai spus Băsescu. 

"Marea Britanie continuă cu toată forţa vaccinarea cu AstraZeneca. Pentru că au făcut aceste calcule simple. Gândiţi-vă la ţările din Africa ce nu au bani să cumpere vaccinuri cu 20 de dolari doza. Acest vaccin era mană cerească, mai ales că se punea la dispoziție.", a concluzionat Traian Băsescu. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole