După audierea fiicei sale, Ioana, Traian Băsescu a lansat un nou atac la adresa şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.
„Zece minute a stat fiica mea în faţa procurorului cu rugămintea: «daţi-mi voie să mă uit la dosar, să văd ce declar». Nu i s-a permis accesul la dosar, dar în schimb a fost pusă sub învinuire. Este clar că doamna Kovesi şi câteva slugi înţeleg că aşa este imaginea unei pseudo anchete. Din mine, Kovesi are un adversar. A mers prea departe în slugărnicia ei, să arate, m-a pus Băsescu, «dar eu îţi sunt credincioasă ţie, Iohannis». Nu mi-am implicat fiica în vreo chestiune financiară din campanie. Este un fals de proporţii. Dosarul a fost total nepregătit. Ei le-au convocat telefonic, pentru că aceau nevoie să-şi spele imaginea după incidentele neplăcute pe care le-au avut. Sunt trei incidente pe care doamna Kovesi a crezut că le acoperă cu doamna Udrea şi cu fiica mea. Unul este legat de procuroarea care a devoalat numele din DIPI, incidentul de la Ploieşti şi cel cu Olguţa Vasilescu. Mie mi-a distrus toată familia această doamnă pe care am inventat-o”, a declarat fostul preşedinte la România Tv.