Antena 3 CNN Actualitate Justiție Traian Băsescu, președintele CEC Bank și primarul din Târgu Mureș, citați într-un proces deschis de o companie

Traian Băsescu, președintele CEC Bank și primarul din Târgu Mureș, citați într-un proces deschis de o companie

<1 minut de citit Publicat la 11:46 15 Ian 2016 Modificat la 11:46 15 Ian 2016
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, președintele CEC Bank, Radu Grațian Ghețea, primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, trei judecători din județul Mureș și mai mulți avocați din județul Cluj sunt citați, în calitate de intimați, într-un proces deschis de o companie din Târgu Mureș, scrie Agerpres.

Cei 11 intimați vor fi chemați la Curtea de Apel Târgu Mureș în data de 18 ianuarie, în dosarul numărul 1553/102/2015, care are la bază o plângere depusă de MTS Company împotriva soluțiilor de neurmărire penală și netrimitere în judecată dată de Direcția Națională Anticorupție în cazul unei sesizări de abuz în serviciu, care îi viza pe aceștia.

Compania a depus inițial plângerea la Tribunalul Mureș, însă instanța și-a declinat competența către Curtea de Apel Târgu Mureș, având în vedere că printre intimați se regăsesc avocați și judecători.

Etichete: proces
Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole