Antena 3 CNN Actualitate Social Traian Băsescu: Faceți o mare eroare. E prea devreme să relaxaţi măsurile de izolare

Traian Băsescu: Faceți o mare eroare. E prea devreme să relaxaţi măsurile de izolare

1 minut de citit Publicat la 13:49 23 Apr 2020 Modificat la 13:49 23 Apr 2020

”Dragi decidenţi,
Vă pregătiţi să faceţi o mare eroare !
15 Mai este prea devreme să relaxaţi măsurile de izolare pentru că s-au făcut prea puţine teste.
De aceea habar nu aveţi despre imaginea reală a infecţiei în structura populaţiei. Vă reamintesc recomandarea OMS: „testaţi, testaţi, testaţi”., iar voi nu aţi făcut-o din motive greu de explicat.
Dacă în aceste condiţii veţi diminua restricţiile şi izolarea pe 15 Mai, valul doi al pandemiei ar putea fi foarte puternic.
Amânaţi pentru 15 Iunie ridicarea restricţiilor şi implicit a stării de urgenţă. Eventual modelaţi unele măsuri prin următorul decret ( Ex: măriţi la 3 ore timpul pensionarilor şi mutaţi intervalul mai devreme- este deja foarte cald la orele amiezii).
Lăsaţi timpul necesar pentru ca asimtomaticii să-şi consume singuri boala.
Creşteţi masiv numărul de testări zilnice pentru a le da o şansă celor netestaţi, dintre care unii mor sufocaţi în casele lor, fără nici un fel de asistenţă medicală.
Dispuneţi reluarea activităţilor economice, dar cu respectarea normelor de siguranţă sanitară. În acest sens Direcţiile Sanitare vor da un aviz pentru orice activitate economică ce urmează a se relua/desfăşura în spaţiu închis.
Nu este necesar aviz DSP pentru activităţile economice în aer liber, pe şantiere de construcţii.
Nu redeschideţi şcolile până pe 15 Iunie.
Nu reluaţi zborurile dinspre şi către destinaţii care au fost focare ale infecţiei cu SARS-COV-2.
Întăriţi măsurile de carantină.
Şi încă odată, măriţi numărul de testări la 10 – 15 mii pe zi.”

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole