Antena 3 CNN Politică Traian Băsescu, despre bugetul de stat pentru acest an: „Este unul riscant”

Traian Băsescu, despre bugetul de stat pentru acest an: „Este unul riscant”

2 minute de citit Publicat la 15:06 06 Feb 2017 Modificat la 15:06 06 Feb 2017

Preşedintele PMP, senatorul Traian Băsescu, a declarat luni că bugetul de stat pentru acest an este unul "riscant", bazat pe o creştere "imprudent" luată în calcul.

"Aş caracteriza acest buget ca fiind un buget imprudent, riscant, pentru că pleacă de la premise ideale sau idealiste. Şi vă spune un om care a mai văzut acest film în 2009, când Comisia Naţională de Prognoză dăduse pentru 2009 o creştere de 5,6% şi a fost o creştere negativă de 7,1%. De aceea, nu pot să nu vă spun că am senzaţia privind la legile care au guvernat întocmirea acestui buget că avem două trenuri care merg pe aceeaşi linie din direcţii opuse, fiecare cu 100 km/h, iar în regulatorul de circulaţie avem un om de la mişcare care e beat. 'Mişcăristul' este beat, de ce dă drumul celor două trenuri în condiţiile în care unul măreşte cheltuielile şi celălalt tren scade veniturile?", a afirmat Băsescu, la dezbaterea în plenul reunit al Parlamentului.

El a criticat datele macroeconomice menţionate în sinteza bugetului pe 2017.

"Cifrele majore înscrise în sinteza bugetului sunt următoarele - creştere economică 5,2%. În opinia mea, este o creştere imprudent luată în calcul şi ar fi trebuit să se meargă pe o creştere economică de 4%, dar nu o consider, încă, cea mai mare eroare, pentru că nu putem contrazice Comisia Naţională de Prognoză. În schimb, mergeţi pe ideea că se vor colecta 31,2% din PIB, în condiţiile în care, anul trecut, s-a colectat 29,6%. Soluţia corectă, având în vedere că se introduce şi legea prevenţiei fiscale era să mergem pe o colectare de 30%. Asta arată că s-au umflat cifrele în buget cu circa 10 miliarde de lei", a susţinut Băsescu.

El a reamintit că, începând din 2017, nu se mai colectează la buget mai multe taxe, cum ar fi taxa pe stâlp, acciza la combustibil şi, de asemenea, s-a redus TVA de la 20% la 19%. "Asta înseamnă alte 10 miliarde de lei mai puţin la buget. Premisa corectă era să plecăm de la 24 de miliarde de lei mai puţin decât a prognozat Guvernul, plus încă 20 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă 44 de miliarde de lei deficit, adică 5,3%. Cu certitudine va fi depăşit deficitul bugetar. Probabil, că alianţa PSD-ALDE şi-a propus să nu mai ţină cont de parametrii necesari atingerii criteriilor de la Maastricht în vederea intrării în zona euro", a spus Băsescu.

În opinia liderul PMP, acest buget "sacrifică investiţiile private". "Aşa cum declara ministrul de Finanţe, banii pentru acoperirea deficitului bugetar vor fi luaţi din sistemul bancar românesc. Ceea ce înseamnă că domnii de la bănci vor avea un excelent client care este demagogia acestui buget, Guvernul României şi Ministerul de Finanţe. În schimb, băncile comerciale nu vor mai fi tentate să împrumute niciun leu sectorului privat pentru a-i permite dezvoltarea", a completat Traian Băsescu.

"Aş încheia, spunând, domnilor luaţi 'mişcăristul' , aşa se numeşte la calea ferată, sau spuneţi-i impiegatul, luaţi impiegatul beat din regulatorul de circulaţie", a afirmat Băsescu.

Sursă: Agerpres
Etichete: bugetul de stat
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole