Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu, cercetat penal după ce a minţit pentru a ajunge preşedinte, parlamentar şi europarlamentar

Traian Băsescu, cercetat penal după ce a minţit pentru a ajunge preşedinte, parlamentar şi europarlamentar

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 10:53 16 Dec 2020 Modificat la 10:53 16 Dec 2020

Parchetul General (PG) a început astfel urmărirea penală împotriva lui Traian Băsescu în dosarul declaraţiilor false, iar decizia vine ca urmare a plângerii formulate de Grupul de Investigaţii Politice (GIP) în data de 13 iulie 2020.

GIP a sesizat Parchetul în legătură cu faptul că Traian Băsescu a declarat pe propria răspundere că nu a colaborat cu Securitatea în 2004 și 2009, când a candidat la alegerile prezidențiale, în 2016, când a candidat pentru Parlamentul României și în 2019, când a candidat pentru Parlamentul European.

Având în vedere decizia Curţii de Apel Bucureşti din 20 septembrie 2019 care a constatat calitatea lui Traian Băsescu de colaborator al Securităţii este logic că Băsescu a minţit în toate declaraţiile pe propria răspundere prin care a consemnat că nu a colaborat cu Securitatea.

Judecătorul a stabilit că Băsescu – Petrov „a denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar furnizarea informaţiilor a vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.

Hotărârea Curții de Apel a constatat o situație juridică existentă deja: Traian Băsescu știa că a fost informator al Securității și, cu toate acestea, a declarat pe proprie răspundere că nu a colaborat cu Securitatea.

Băsescu a prezentat ca adevărată o faptă mincinoasă (necolaborarea sa cu Securitatea ca politie politică) în scopul obținerii prin fraudă și sperjur a funcțiilor de președinte, parlamentar și parlamentar european.

Etichete: Traian Băsescu
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole