O femeie de 35 de ani și fetița ei de 3 ani au fost găsite moarte, luni dimineața, într-o locuință cuprinsă de un incendiu în localitatea Vârtoapele de Sus, județul Teleorman. Cauza probabilă a declanșării focului pare să fi fost un scurtcircuit, precizează pompierii.
Potrivit ISU Teleorman, luni dimineața, în jurul orei 8.30, pompierii militari din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de locuință în localitatea Vârtoapele de Sus.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și un echipaj medical SAJ.
Citeşte şi: Incendiu devastator în Suceava! O gospodărie a fost mistuită de flăcări din cauza unui cablu defect. Nu a mai rămas nimic din locuinţă
Echipajele sosite la fața locului au constatat că incendiul se manifesta la nivelul unui dormitor, iar în interior se aflau două victime decedate, o femeie de circa 35 de ani și o fetiță de aproape 3 ani, mamă și copil.
Incendiul a fost stins în limitele găsite după aproximativ două ore.
Citeşte şi: O mașină a explodat, într-o stație de alimentare cu gaz din Pantelimon! Un om a murit pe loc
Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric, susțin pompierii.