Antena 3 CNN Actualitate Locale Tragedie pe DN 41! Un şofer care a adormit la volan a decedat

Tragedie pe DN 41! Un şofer care a adormit la volan a decedat

<1 minut de citit Publicat la 14:29 22 Oct 2019 Modificat la 14:29 22 Oct 2019

Un şofer în vârstă de 54 de ani din municipiul Giurgiu a decedat marţi pe DN 41, în comuna Greaca, după ce ar fi adormit la volan, a ieşit în afara părţii carosabile şi a intrat în coliziune cu un copac.

"În această după-amiază am fost solicitaţi să intervenim la un accident rutier produs pe DN 41 în dreptul comunei Greaca. Echipajul ajuns la faţa locului a constatat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 41 în direcţia Greaca-Giurgiu, la ieşirea din comuna Greaca, un bărbat în vârstă de 54 de ani din municipiul Giurgiu a intrat pe contrasens, a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a lovit frontal de un copac. În urma impactului a rezultat decesul bărbatului, care se afla singur în autoturism", a declarat marţi, presei, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Emanuela Sârbu.

Ea spune că în urma primelor cercetări la faţa locului a reieşit faptul că bărbatul "ar fi adormit la volan" ceea ce a dus la producerea accidentului.

Sursă: Agerpres
Etichete: Giurgiu accident volan
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole