Antena 3 CNN Actualitate Locale Tragedie la un spitalul din Galaţi: Un pacient a murit după ce s-a aruncat de la etajul 8

Tragedie la un spitalul din Galaţi: Un pacient a murit după ce s-a aruncat de la etajul 8

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 13:55 14 Oct 2021 Modificat la 13:55 14 Oct 2021

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galați a deschis un dosar penal după ce, joi, a fost sesizat de către Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” că un pacient al Secției de Gastroenterologie s-a aruncat în gol de la etajul 8.

La impactul cu solul, bărbatul a murit.

Polițistii au stabilit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 81, din comuna Scânteiești, județul Galați, cu domiciliul activ în Italia.

„Nu sunt cunoscute în momentul de față motivele care l-au determinat pe acesta să recurgă la acest gest. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, transmite IPJ Galați.

Poliţia şi unitatea medicală au declanşat anchete pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragedia.
 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole