Este vorba despre un copil căruia i-a murit unul dintre părinți chiar luni dimineața, dar și un elev care și-a rupt mâna.
Cei doi vor putea veni la sesiunea specială programată în 29 iunie.
Luni a început Evaluarea Națională, cu proba la Limba și literatura română.
Un număr de 172.482 de absolvenți ai clasei a VIII-a, dintre care 16.004 în București, s-au înscris la Evaluarea Națională.
Cum se efectuează triajul epidemiologic la intrarea în școală, pentru Evaluarea națională 2020:
Triajul epidemiologic se efectuează de către cadrul medical la intrarea în Centrul de Examen, astfel:
- prin măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact, activitate care se va realiza la umbră;
- dacă temperatura corporală depășește 37,3 grade C, atunci se repetă măsurarea temperaturii de 3 ori succesiv, la un interval de timp de 2-5 minute
- prin observarea clinică a simptomelor respiratorii de tipul tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată
Ce se întâmplă cu elevii care au temperatură peste 37,3 grade la intrarea în Evaluarea Națională 2020?
Cadrele medicale care constată că un elev are temperatură peste 37,3 grade și deci este în situația de a nu fi primit în examen informează comisia de examen, consemnează în procesul verbal care rămâne la dosarul comisiei.
Comisia de examen înștiințează părinții sau reprezentanții legali ai copilului cu privire la posibilitatea de a susține examenul în etapa specială.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a precizat duminică, într-o conferință de presă, că “dacă există un elev care are peste 37.3, acel elev va fi îndrumat de către cadrul medical către medicul de familie, i se va anunța familia, apoi va fi lăsat să plece, după ce familia este anunțată și va prelua copilul”.
“În toată perioada 2-12 iunie am avut în jur 42 de cazuri [de elevi cu temperatura peste 37,3 grade C – N.Red.] La pregătire au fost peste 70% dintre elevii care vor susține acum Evaluarea Națională”, a declarat Monica Anisie.