Doi soți au fost găsiți morți sâmbătă dimineața în locuința lor din Mehedinți. Cei doi s-au intoxicat cu fumul de la sobă în timp ce dormeau.
Ambii aveau 51 de ani din erau din Orșova. Au venit la locuința din localitatea Dănceu pentru a pregăti o pomană.
Un vecin a observat sâmbătă dimineața că din locuința acestora ieșea fum, așa că a decis să intre în casă să vadă ce se întâmplă.
Cei doi soți zăceau fără suflare, în camera în case se culcaseră și în care se afla o sobă, potrivit observator.tv.
Bărbatul a sunat imediat la 112, iar un echipaj SMURD și unul de la Ambulanță s-au deplasat imediat la fața locului. Din păcate, paramedicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili exact ce s-a întâmplat.