Antena 3 CNN Sport Off Sport Tragedie în fotbal! Portarul unei echipe de primă ligă din Honduras a fost asasinat

Tragedie în fotbal! Portarul unei echipe de primă ligă din Honduras a fost asasinat

<1 minut de citit Publicat la 12:39 19 Noi 2018 Modificat la 12:39 19 Noi 2018

Fotbalul din Honduras este în doliu după asasinarea lui Oscar Munguia, portarul echipei de primă ligă Club Deportivo Vida, care a fost împuşcat mortal duminică, informează presa locală.

Potrivit cotidianului Diario Diez, portarul în vârstă de 27 ani se afla în barul unui hotel din oraşul La Ceiba, alături de un grup de prieteni, în momentul în care a izbucnit o discuţie în contradictoriu cu alte persoane. Una dintre acestea s-a deplasat într-o cameră din hotel de unde a revenit cu o armă de fotbal, ucigându-l pe Munguia şi pe unul dintre prietenii acestuia.

Ucigaşul şi însoţitorii săi au părăsit imediat locul faptei, iar până în prezent autorităţile nu au reuşit să-i găsească sau să efectueze vreo arestare.

În urmă cu trei ani, un alt fotbalist din Honduras, Arnold Peralta, format la Club Deportivo Vida şi care a evoluat în cursul carierei sale la Glasgow Rangers, a fost ucis cu focuri de armă în faţa unui magazin din La Ceiba, oraşul său natal.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Off Sport
» Citește mai multe din Off Sport
TOP articole