Antena 3 CNN Externe Tragedie feroviară în Cehia: Patru morţi şi zeci de răniţi, după coliziunea între două trenuri

Tragedie feroviară în Cehia: Patru morţi şi zeci de răniţi, după coliziunea între două trenuri

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 08:27 06 Iun 2024 Modificat la 08:35 06 Iun 2024

Autoritățile cehe au confirmat că cel puțin patru persoane au fost ucise iar altele au fost rănite în accidentul feroviar produs joi dimineață, în Cehia.

Este posibil ca numărul victimelor să crească în orele următoare.

Trenul de pasageri s-a ciocnit cu cel de marfă în zona orașului Pardubice, situat de-a lungul principalului coridor feroviar al țării care tranzitează de la Praga spre est.

Trenul de pasageri, operat de RegioJet, circula de la Praga spre orașul Ciop din vestul Ucrainei, potrivit site-ului companiei feroviare citate.

În afara celor patru decese confirmate de autorități, aproximativ 20 de persoane au suferit răni ușoare și alte trei au fost rănite mai grav.

Trenul de marfă transporta o substanță industrială periculoasă

[GAL layout="3"]

În trenul RegioJet se aflau peste 300 de pasageri, conform Reuters, citat de CNN.

Imagini surprinse după accident la fața locului și publicate de site-urile cehe de știri arată că cel puțin un vagon a ajuns în afara căii ferate.

În ceea ce privește trenul de marfă, televiziunea publică Cehia a citat un purtător de cuvânt al pompierilor, care a spus că această garnitură feroviară transporta carbură de calciu, o substanță industrială periculoasă.

Conform aceluiași oficial, primele două vagoane ale trenului de marfă erau goale și nu a avut loc nicio scurgere.

Ministrul ceh al Transporturilor, Martin Kupka, care s-a deplasat împreună cu ministrul de Interne la locul accidentului, a declarat că a fost demarată o anchetă și că este prea devreme pentru a face speculații cu privire la cauzele accidentului.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole