Antena 3 CNN Externe Tragedie de proporții în Japonia! Cel puţin 10 morţi şi 30 de răniţi în urma unui incendiu izbucnit la un studio de animaţie

Tragedie de proporții în Japonia! Cel puţin 10 morţi şi 30 de răniţi în urma unui incendiu izbucnit la un studio de animaţie

1 minut de citit Publicat la 09:10 18 Iul 2019 Modificat la 09:10 18 Iul 2019

Cel puţin 10 persoane au murit şi alte peste 30 au fost rănite într-un incendiu presupus a avea origine criminală care a izbucnit într-un studio de animaţie din Kyoto, vestul Japoniei, au anunţat joi pompierii niponi, informează AFP şi Kyodo.

Focul pare să se fi declanşat în jurul orelor locale 10:30 (01:30 GMT) într-un imobil al companiei Kyoto Animation, care produce seriale de animaţie televizate de succes.

Incendiul nu a reuşit să fie stins după două ore, un fum alb ieşind prin ferestrele clădirii, potrivit unor imagini difuzate de televiziuni.

"Urmărim situaţia şi vom vedea cum vom proceda, nu putem spune mai multe pe moment", a declarat pentru AFP o persoană de la sediul central al studioului.

Serviciile de salvare, care au trimis la faţa locului 35 de maşini de pompieri şi alte vehicule, au informat despre "numeroşi răniţi". Printre persoanele rănite grav, mai multe şi-au pierdut cunoştinţa, potrivit unui reprezentant al pompierilor contactat de AFP.

Poliţia suspectează o mână criminală. "Un bărbat a vărsat lichid inflamabil şi a dat foc", a declarat un purtător de cuvânt al prefecturii poliţiei din Kyoto.

Potrivit mass-media, ar fi vorba de un bărbat de circa 40 de ani care a fost el însuşi rănit şi care este în prezent spitalizat şi s-ar afla sub supravegherea poliţiei.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole