Antena 3 CNN Actualitate Traficul rutier va fi monitorizat de poliţiştii români prin satelit. Anunțul premierului Marcel Ciolacu

Traficul rutier va fi monitorizat de poliţiştii români prin satelit. Anunțul premierului Marcel Ciolacu

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 11:57 10 Aug 2023 Modificat la 13:01 10 Aug 2023

Guvernul a aprobat, joi, la propunerea MAI, Nota de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții „HeliPol”.

Prin acest proiect, ministerul va achiziționa unități de suport și coordonare aeriană, autospeciale și motociclete de intervenție și va dezvolta infrastructura de comunicații și cercetare.

Principalele obiective ale proiectului sunt achiziția a trei elicoptere medii, cu autonomie de zbor de 120 de minute, și a unui elicopter greu, cu capacitate de zbor de 240 minute. De asemenea, vor fi achiziționate echipamente opto-electronice de tip FLIR (Forward Looking InfraRed), 200 de autospeciale pentru poliția rutieră, 75 de motociclete, 800 de etilometre, 200 de teste care depistează substanțele psiho-active, sisteme de comunicații mobile și sisteme de cercetare la fața locului.

MAI precizează că, în ciuda unor îmbunătățiri recente, siguranța rutieră rămâne o problemă în România. Anual, în ultimii ani, în țară își pierd viața peste 1.700 de persoane, iar alte 8.200 sunt rănite grav, fapt care ne plasează în topul țărilor cu risc rutier crescut.

Principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave sunt: indisciplina pietonală, cu o pondere de aproximativ 21% din total, urmată îndeaproape de viteza excesivă (aproximativ 19%) și neacordarea priorității de trecere (aproximativ 17%).

"Poliţia Română trebuie să fie bine echipată. Absorbim fonduri europene pentru dotarea Poliţiei Române. HeliPol înseamnă mai multă siguranţă în trafic pentru cetățeni. 85% din programul de aproximativ 460 mil. lei este finanţare europeană.

Cer Poliţiei Române continuarea măsurilor pentru creşterea calităţii actului poliţienesc şi eforturi continue pentru creşterea siguranţei în trafic, parte a siguranţei generale a cetăţenilor”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

"Vrem ca românii să meargă în siguranță cu mașina, mai ales că suntem în vremea concediilor, și domnul vicepremier și ministru al Afacerilor Interne propune astfel un poriect foarte important, numit Helipol. Vrem să creștem gradul de siguranţă pe șosele printr-un concept integrat realizat mai ales pe banii europeni”, a spus premierul, Marcel Ciolacu.

Citeşte şi: Femeie muşcată de un câine, pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei | Proprietarul animalului a ajuns la Poliție

Acesta a adăugat că este pentru prima oară când există această abordare în România.

"Poliția Română va spori monitorizarea și gestionarea traficului rutier folosind noi echipamente de comunicații prin satelit și alte tehnologii”, a precizat Ciolacu. Potrivit acestuia, România este pe unul dintre primele locuri din Europa la numărul victimelor din accidente rutiere.

Potrivit Notei de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții „HeliPol” , "ca primă necesitate se impune achiziția unui elicopter cu o autonomie de zbor de cel puțin 120 minute” care „va contribui în mod direct la întărirea capacității Poliției Române de monitorizare și gestionare a traficului rutier prin implementarea unui concept de acțiune integrată între efectivele de poliție dispuse la sol și o unitate aeriană de elicoptere”.

Poliția vrea să cumpere și un al doilea elicopter, cu o autonomie de zbor de cel puțin 240 minute, care va fi dotat cu sisteme de supraveghere video și va fi utilizat „în scop preventiv și de monitorizare a traficului rutier cu privire la încălcările normelor de circulație pe drumurile publice pentru creșterea siguranței rutiere”.

Citeşte şi: Șoferii iresponsabili ar putea fi buni de plată. Reguli noi pentru românii care încalcă legea la volan

Proiectul prevede, de asemenea, achiziția a 200 de autospeciale autospeciale pentru poliția rutieră. Potrivit notei de fundamentare, necesarul poliției rutiere este de aproximativ 1.800 de autospeciale, media necesarului pentru fiecare unitate de poliție rutieră (județ sau echivalent) fiind de aproximativ 40 de autospeciale per unitate de poliție.

Investiţie de 293.403 de mii de lei

În realitate, afirmă MAI, parcul auto al poliției rutiere are un deficit de aproximativ 500 de autospeciale, ceea ce face ca fiecare unitate de poliție rutieră să aibă în medie doar 29 de autospeciale funcționale.

Autospecialele vor fi distribuite regional, urmând a fi utilizate în condiții de teren greu accesibil, zone izolate precum și în activitatea de cercetare a accidentelor rutiere, pentru a maximiza eficiența intervenției.

Citeşte şi: Două artere mari din București devin drumuri cu sens unic, de luni! Doar autobuzele vor mai circula în sens invers

Având în vedere că la nivelul MAI "există foarte puține terminale satelitare aflate în dotarea structurilor care participă la misiuni generate de situații deosebite”, proiectul mai propune achiziția de infrastructură de comunicații și terminale satelitare care să asigure "preluarea și prelucrarea informațiilor transmise de elicoptere prin intermediul terminalelor satelitare”, transmiterea și schimbul de informații și date către centrele mobile de comunicații pentru asigurarea monitorizării traficului aerian şi terestru.

Valoarea totală a investiției este de 293.403 mii lei și va fi finanțată "din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne”.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole