Un TIR încărcat cu materiale de construcții s-a răsturnat în Comarnic. Circulația în zonă e dificilă
Publicat acum 3 ore si 6 minute
Procurorii DIICOT și ofițerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov i-au prins pe traficanții de droguri chiar în momentul preluării coletelor de la societatea de curierat.
15,65 kilograme de cannabis şi aproximativ 500 de grame de cocaină ar fi trebuit să ajungă la traficanți.
Ulterior, în urma cercetărilor efectuate, au mai fost ridicate aproximativ 52 de kilograme de cannabis.
„Din cercetări a reieșit că persoanele bănuite ar fi introdus, pe teritoriul României, de pe teritoriul Spaniei, mai multe colete, ce conțineau cantități considerabile de droguri, ce urmau a fi comercializate către consumatori din municipiul București și din județul Ilfov”, precizează Poliția Română.