Traficul rutier va fi restricţionat marţi, între orele 9,00 şi 16,00, pe un sector al DN 1, pentru pregătirea montării parapetului axial pe distanţa Pasaj Băneasa - Aeroport Otopeni, anunţă Brigada Rutieră într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, banda III de circulaţie va fi ocupată pe un sector de circa 20 de metri, pe câte o parte a drumului.
Lucrările vor fi executate şi semnalizate corespunzător de Districtul Tâncăbeşti.
Poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să circule cu atenţie, să reducă viteza şi să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, precum şi semnalele agenţilor de poliţie rutieră.