Pe autostrada A2 sensul București – Constanța, valorile de trafic sunt în creștere în zona localității Fetești, pe sensul către Constanța, acolo unde, din cauza lucrărilor de consolidare a podului peste brațul Borcea, traficul se desfășoară pe câte o bandă pentru fiecare direcție, a transmis Centrul Infotrafic.
Potrivit sursei citate, pentru perioade limitate de timp, pe parcursul zilei, în vederea fluidizării, polițiștii vor proceda la oprirea circulației pe sensul către București, permițând deplasarea pe două benzi pe sensul către Constanța.
"Pentru prevenirea accidentelor rutiere, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu prudență sporită, să păstreze distanța regulamentară între vehicule şi să respecte indicațiile polițiștilor rutieri”, se menționează în finalul comunicatului, potrivit Mediafax.
Citește și: Noile prevederi referitoare la taxele de drum în Bulgaria, de la 1 iulie | Avertismentul transmis de MAE