Potrivit statisticilor oficiale, în luna martie, pe Canalul Sulina au trecut 408 nave. Autoritățile se așteaptă ca până la toamnă să se înregistreze o creștere cu 60% a numărului de nave în comparație cu luna martie, scrie Mediafax.
Creșterea traficului fluvial obligă autoritățile române să îmbunătățească infrastructura și să crească numărul de piloți de pe Dunăre.
În ajutor au sărit și autoritățile franceze care au donat o pilotină, ambarcațiunea care conduce navele ce intră sau ies dintr-un port și transportă pilotul.
Citeşte şi: Sorin Grindeanu, precizări după finalizarea măsurătorilor pentru Brațul Chilia și Canalul Bâstroe
"Ne este necesară această pilotină pe care guvernul francez ne-a transferat-o cu titlu gratuit. Creșterea volumului de trafic și a siguranței pe canalul Sulina înseamnă și piloți mai mulți, și rapiditatea deplasări acestora. Guvernul României are ca prioritate maximă dezvoltarea canalului Sulina.
Și am să vă dau o veste bună. Și datorită parteneriatului cu Guvernul francez și managementului canalului Sulina din partea AFDJ, luna trecută a fost o lună istorică: cel mai mare volum de trafic înregistrat vreodată pe canalul Sulina, 408 nave", a declarat secretarul de stat la Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu.
Donația a fost făcută luni, la Galați, în timpul unei ceremonii la care a participat Laurence Auer, ambasadorul Republicii Franceze în România.