Antena 3 CNN Actualitate Locale Trafic oprit complet pe DN1 în Bușteni, după un accident grav în care un bărbat a murit. Un copil de șapte ani se află printre victime

Trafic oprit complet pe DN1 în Bușteni, după un accident grav în care un bărbat a murit. Un copil de șapte ani se află printre victime

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 10:51 09 Aug 2023 Modificat la 10:57 09 Aug 2023

Potrivit Centrului Infotrafic, accidentul a avut loc pe DN1, la kilometrul 126, în localitatea Poiana Țapului, județul Prahova.

În accident au fost implicate două mașini. Din primele date, un conducător al unui autoturism ar fi pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism.

ISU Prahova anunță că în cele două mașini se aflau patru persoane, printre care și un copil de șapte ani.

O victimă a rămas încarcerată, fiind în stop cardio-respirator. Este vorba de un bărbat de 63 de ani, care a fost declarat decedat.

Alte două victime, o femeie și un bărbat, au fost transportate la spital. 

Polițiștii transmit că circulația în este blocată pe ambele sensuri pentru cercetări.

Accidentul s-a produs pe DN 1 km 126+900 în afara localității Bușteni. Din primele cercetări a reieșit faptul că, un bărbat în vârstă 56 de ani în timp ce conducea un autoturism pe DN1 pe direcția Brașov către Ploiești, la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism condus de un bărbat de 63 de ani.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 63 de ani și a trei pasageri cu vârstele de 7, 55 și respectiv 56 de ani.

Conducătorul auto de 56 de ani a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,00mg/l alcool pur în aerul expirat, celălalt conducător auto nu a putut fi testat din cauza leziunilor suferite.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole