Antena 3 CNN Actualitate Traficul navelor fluviale pe braţul Chilia, suspendat din cauza războiului din Ucraina

Traficul navelor fluviale pe braţul Chilia, suspendat din cauza războiului din Ucraina

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 22:20 01 Mar 2022 Modificat la 22:20 01 Mar 2022

”Având în vedere conflictul armat de pe teritoriul Ucrainei și desfășurarea de acțiuni militare în zona frontierei fluviale cu România pentru prevenirea oricăror evenimente în care să fie implicate nave civile se interzice navigația navelor și ambarcațiunilor civile, indiferent de pavilion în sectorul românesc al brațului Chilia al Dunării”, se arată în documentul semnat de către căpitanul șef de port Iulian Dan Ichim.

Potrivit G4Media, măsura a fost luată pentru protejarea refugiaților care ar putea trece Dunărea cu bărcile în cazul în care situația va degenera pe malul ucrainean.

Autoritățile iau în calcul, totuși, că ucrainenii nu ar mai avea timp sau posibilitatea să ajungă la Bac cu mașinile și nici nu ar mai putea să aștepte în cozile întinse pe kilometrii întregi, pentru a trece pe malul românesc și ar apela astfel la bărci, șalupe sau alte ambarcațiuni mici ca să scape de bombardamente din Ucraina.

Totodată, prin această interdicție, autoritățile doresc să protejeze refugiații pe care Poliția de Frontieră i-ar putea vedea la timp și recupera rapid de pe Dunăre.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole