Antena 3 CNN Actualitate Locale Trafic feroviar oprit pe ruta București - Constanța, din cauza unui incendiu de vegetație. Lista trenurilor cu întârzieri

Trafic feroviar oprit pe ruta București - Constanța, din cauza unui incendiu de vegetație. Lista trenurilor cu întârzieri

de Mia Lungu    |   

Traficul feroviar a fost oprit temporar, vineri seara, din cauza unui incendiu la vegetație, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă, pe ruta București - Constanța.

Update 19:45 Echipele ISU permit redeschiderea circulației pe firul I, între Mircea Vodă și Medgidia.

Știrea inițială: În urma acestui incident, CFR Călători a anunțat oprirea pe traseu a șapte trenuri.

Echipele ISU au solicitat scoaterea de sub tensiune a liniei de contact pe ambele fire de pe intervalul respectiv, pentru a se asigura zona de acțiune necesară stingerii incendiului.

Până când va fi stins incendiului, următoarele trenuri sunt oprite temporar în stația Medgidia: IR 1589 (București Nord - Constanța), IR 1920 (Constanța - București Nord - Oradea), IR 1982 (Constanța - București Nord) și R 8204 (Constanța - Buzău).

Urmează staționarea temporară și a altor 3 garnituri, aflate in circulație în acest moment, însă se apropie de zona afectată de incendiu: IC 581 (București - Constanța), IR 1972 (Constanța - Galați) și R 8346 (Constanța - Călarași).

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Viktor Orban a ajuns la Kiev, în prima sa vizită oficială în Ucraina