Se pare că tinerii care făceau trafic de droguri în mai multe licee din București acționau coordonat și că aveau în permanență grijă să nu atragă atenția polițiștilor.
Procurorii care se ocupă de acest caz susțin că elevii vorbeau codat și foloseau trotinete electrice pentru a distribui marfa în oraș.
Aceștia arată că presupușii dealeri sunt născuți după anul 2000 și vin din familii înstărite. Mai mult decât atât, stenogramele care au apărut în spațiul public, arată că tinerii foloseau un limbaj specific generației Millennials și erau conștienți de faptul că ar putea fi urmăriți de poliție. Aceștia încercau cât mai mult să evite contactul cu autoritățile.
Citește și: Reacția Gabrielei Firea în scandalul drogurilor din școli: "Trebuie să fim realiști și să nu închidem ochii"
Reușeau să se deplaseze în oraș cu ajutorul trotinetelor. Astfel, după ce întâlneau cu cei cărora le vindeau drogurile, mergeau să ridice banii din diferite locații din oraș. Mai mult decât atât, procurorii notează că acești tineri, consumatori de substanțe psihoactive, reprezintă și un pericol pentru societate, tocmai acesta este și unul dintre motivele pentru care anchetatorii au solicitat arestarea preventivă pentru șapte dintre cei vizați de anchetă.
Unii dintre ei sunt implicați într-un alt incident petrecut în trecut.