Antena 3 CNN Actualitate Locale Trafic de droguri în familie, la Arad. Fiica prinsă în fagrant şi reținută, tatăl sub control judiciar

Trafic de droguri în familie, la Arad. Fiica prinsă în fagrant şi reținută, tatăl sub control judiciar

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 19:40 21 Ian 2023 Modificat la 19:40 21 Ian 2023

Procurorii DIICOT Arad au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unei femei și control judiciar pentru 60 de zile față de tatăl ei, ambii cercetați pentru trafic internațional de droguri de risc și trafic intern de droguri de risc.

În decembrie anul trecut, bărbatul, la cererea fiicei sale, a transportat din Spania în România 5 kilograme de rezină de canabis (hașiș), în vederea vânzării în România.

„Odată introduse pe teritoriul țării, drogurile au fost depozitate în domiciliul inculpatei, unde a locuit și inculpatul până la momentul intervenției organelor de urmărire penală, aceștia stabilind ca sumele de bani obținute din vânzarea drogurilor să fie împărțite în mod egal între ei.

La data de 20.01.2023, inculpata a fost prinsă în flagrant în timp ce comercializa cantitatea de un kilogram și 28 de grame de rezină de canabis în schimbul sumei de 15.000 de lei.

Activitatea a fost urmată de punerea în aplicare a două mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului Arad, în urma cărora, în domiciliul inculpatei, au fost descoperite și ridicate cantitatea de 3,5 kilograme de rezină de canabis, un grinder și un cântar electronic, bunuri care erau depozitate în geanta de voiaj a inculpatului, ascunse printre hainele acestuia”, transmite DIICOT, potrivit Mediafax. 

Sâmbătă, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a dispus arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile față de tânără.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole