Antena 3 CNN Economic Portul Constanța, trafic de marfă record în 2022, pe fondul conflictului din Ucraina

Portul Constanța, trafic de marfă record în 2022, pe fondul conflictului din Ucraina

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 10:13 20 Ian 2023 Modificat la 10:13 20 Ian 2023

Portul Constanţa a înregistrat în 2022 recordul de cel mai mare trafic din istoria sa. Asta arată datele prezentate de Asociația operatorilor portuari din portul maritim Constanța – Constanţa Port Business Association-CPBA.

„Statistica portului Constanţa pentru anul 2022 arată creşteri la principalii parametri care conturează performanţa unui port: 4.498 de escale nave maritime faţă, de 3.985 în anul 2021, 10.868 de escale nave fluviale faţă de 10.619 în 2021 şi un volum total de trafic de 75,550 milioane de tone faţă de 67,483 milioane de tone anul precedent”, se menţionează într-un comunicat al CPBA.

75,550 milioane de tone trafic de marfă în 2022 prin portul Constanţa reprezintă o creştere de 11,85% faţă de anul 2021.

Citeşte şi: Portul Constanța va avea o nouă înfățișare. Costurile se ridică la zeci de milioane de euro

„Explicaţia creşterii neprognozate este, fără îndoială, contextul economic şi geopolitic generat de conflictul armat din Ucraina care a oferit România şi portul Constanţa drept soluţie pentru mărfuri originare sau destinate Republicii Moldova sau Ucrainei şi care nu mai puteau fi operate în porturile din sudul Ucrainei – Mariupol, Odessa, Ilichevsk, Nicolaievsk”, precizează CPBA.

Acest context aparte a generat un volum de marfă suplimentar de 11,1 milioane de tone, în special cereale, potrivit unui comunicat, portbusiness.ro.

Etichete: Portul Constanţa
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole