Antena 3 CNN Actualitate Locale Trafic blocat pe DN2, în Suceava, după un accident între un autoturism și un TIR

Trafic blocat pe DN2, în Suceava, după un accident între un autoturism și un TIR

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 22:02 05 Noi 2023 Modificat la 22:02 05 Noi 2023

Centrul Infotrafic anunță că, în urma unei coliziuni cu un autoturism, un autotren s-a răsturnat pe carosabil, blocând deplasarea în ambele direcții pe DN 2 Fălticeni – Cristești, în zona localității Drăgușeni, județul Suceava.

Se estimează reluarea circulației după ora 23.00.

Potrivit ISU Suceava, în urma accidentului, două persoane au fost monitorizate de către echipajul medical trimis la fața locului, ulterior ambele refuzând transportul la spital. La fața locului, ISU Suceava intervine cu o autospecială pentru descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă, cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Citeşte şiAmbulanță SMURD, implicată într-un accident în Ploiești

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole