Pe 27 decembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir creştin condamnat la moarte de autorităţile iudaice din Ierusalim. Numele lui este de origine grecească, Stephanos, şi înseamnă „coroană“, „ghirlandă“, „cunună“, scrie Click.
Tradiţia spune că, în a treia zi de Crăciun, rugăciunile adresate Sfântului Ştefan fac minuni pentru suferinzi. Pe 27 decembrie se fac pomeniri pentru cei care au murit în împrejurări dramatice. Tot în această zi sunt interzise deplasările în zone montane şi în locuri izolate, astfel încât viaţa să nu ne fie pusă în pericol.
Pâinici unse cu miere
În Muntenia, unele sate mai ţin cont de obiceiurile străbunilor şi gospodinele prepară Pâinicile lui Ştefan. “Dintr-un aluat asemănător celui de cozonac, se fac pâinici în forme rotunde, unse cu miere. Aceste dulciuri amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan şi se sfinţesc la biserică în ziua praznicului, apoi se împart copiilor săraci”, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi.
O icoană sau o candelă aprinsă
“Pentru sporul casei şi pentru sănătatea rudelor suferinde, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Mucenic Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi”, ne sfătuiesc preoţii. Este bine ca pe 27 decembrie să dăruim icoana Sfântului Ştefan sau o candelă nouă, aprinsă.
Conform scrierilor ortodoxe, Ştefan a fost unul dintre ucenicii care îl urmau pretutindeni pe Iisus Hristos şi care au asistat la faptele sale. El a fost condamnat la moarte în anul 33, de autorităţile iudaice, fiind acuzat că a adus blasfemie lui Moise şi lui Dumnezeu. Sfântul Ştefan a rostit o cuvântare în care a arătat că Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de profeţi, şi că iudeii sunt vinovaţi pentru uciderea Lui. Furioşi, evreii au cerut omorârea lui cu pietre, în valea lui Iosafat.
Numele Ştefan este de origine grecească, Stephanos, şi înseamnă “coroană”, “ghirlandă”, “cunună”. La noi, numele de botez sunt Ştefan, Ştefania sau Ştefana şi derivate ale acestora: Fane, Fănel, Fănica, Făniţă, Fana.