Antena 3 CNN Actualitate Religie Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii la români de Sfântul Andrei

Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii la români de Sfântul Andrei

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 08:30 30 Noi 2022 Modificat la 08:30 30 Noi 2022

Sfântul Andrei este nu doar prilej de a serba onomastica celor dragi, ci și ocazie bună pentru a respecta anumite tradiții ce pot aduce prosperitatea și armonia în casă.

În tradiția veche, noaptea de Sfântul Andrei este știută ca fiind una magică, în care oamenii trebuie să se ferească de spiritele rele.

Se spune că strigoii își fac apariția în ajun și provin din sufletele celor pedepsiți că nu au avut o viață dreaptă. Usturoiul este talismanul perfect pentru alungarea spiritelor rele. Purtat prin buzunare sau agățat în diferitele cotloane ale casei, acesta alungă energiile negative, vrăjile și răul.

În unele locuri, obiceiul impune ca și mâncarea să aibă la bază niște usturoi. Bătrânii ne sfătuiesc să purtăm la noi cruciulițe sfințite, ca nimic rău să nu se atingă de noi.

CITEŞTE ŞI: Tradiții și obiceiuri de Sfântul Andrei. Ce trebuie să faci pentru a-ți visa ursitul

Tot de Sfântul Andrei, tinerele nemăritate își pun busuioc sub pernă, ca să-și viseze alesul inimii. O altă tradiție spune că gospodinele care vor să țină armonia și liniștea în casă trebuie să întoarcă toate cănile și toate vasele cu gura în jos, pentru ca niciun spirit rău să nu își facă vreun culcuș înăuntru.

O altă tradiţie spune că amenii pun în apă crenguțe din copaci și dacă înfloresc până la Crăciun, înseamnă că vor avea un an bogat. Tot acum se pune grâu în farfurii, tot pentru a află cât de bun va fi anul familiei.

O altă tradiție des întâlnită de Sfântul Andrei este practicată de tinerele care vor să afle dacă vor avea noroc în dragoste. Cele mai multe dintre ele își pun sub cap 41 de boabe de grâu, iar dacă visează că cineva îi va lua grâul înseamnă că se va mărita.

Fetele de măritat abia așteaptă venirea serii că să-și poată afla ursitul în timp ce femeile se ocupă de protecția casei și a gospodăriei pentru tot anul ce vă urma.

Ca să și reușească aceste lucruri atât fetele cât și femeile trebuie să parcurgă ritualuri tradiționale a căror vechime încă nu a fost stabilita cu exactitate de către specialiștii în folclor și etnologie.

VEZI ŞI: Calendar ortodox 30 noiembrie 2022. Sărbătoare cu cruce roşie de Sfântul Andrei şi dezlegare la peşte

Pentru a ști cine le va fi soț, fetele apelează la celebra turtă din aluat foarte sărat, care după ce este gata de frământat sfârșește coapta pe cărbuni încinși.

Jumătate este mâncată înainte de culcare pentru a face sete, iar cealaltă jumatat pusa în ștergar sub perna până dimineața.

Visul în care un tânăr vine să-i aducă apă de băut tinerei fete, va fi visat numai daca măritișul vă avea loc în perioada ce urmează postului.

Daca viitorul soț refuză să apară în vis cu apa de băut, atunci fata respectivă va trebui să mai aștepte.

Etichete: sfantul andrei
Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole