Antena 3 CNN Actualitate Religie Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Antonie cel Mare. Ritualul celor nouă marţi pentru îndeplinirea dorinţelor

Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Antonie cel Mare. Ritualul celor nouă marţi pentru îndeplinirea dorinţelor

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 07:00 17 Ian 2024 Modificat la 07:00 17 Ian 2024

Pe 17 ianuarie, în fiecare an, este prăznuit Sfântul Antonie cel Mare, considerat sfântul care îi scapă pe credincioși de farmece și blesteme, dar şi cel care le ajută pe fetele necăsătorite să-şi găsească sufletul pereche.

Numit şi părintele monahilor, Sfântul Antonie cel Mare a trăit 85 de ani în pustiu. Marele pusnic Antonie, tămăduia bolnavii şi-i vindeca pe cei demonizaţi.

În zilele noastre, ca şi în secolul al IV-lea, Sfântul Antonie este considerat ocrotitorul orfanilor şi al oamenilor săraci, ajutându-i de grabă pe cei care se roagă cu credinţă şi-l cheamă în ajutor.

Se consideră că Sfântul Antonie cel Mare îi păzeşte pe oameni de duhurile rele, de primejdii şi vrăji.

Rugăciunile făcute în sfântul lăcaş timp de nouă zile ajută la împlinirea celor mai arzătoare dorinţe. Cei care au făcut acest ritual, de novene, s-au rugat pentru sănătate, pentru vindecarea de boli grave, pentru dezlegarea farmecelor, ca sporul şi liniştea sufletească să revină în casa lor.

Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Antonie cel Mare. Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox

Potrivit tradiţiei, de sărbătoarea cu cruce neagră Sfântul Antonie cel Mare nu se mănâncă de dulce. Totodată, potrivit tradiţiei, nu se coase şi nu se lucrează pământul. 

Pentru un an îmbelșugat şi îndeplinirea dorinţelor este bine să se facă pachete cu alimente şi haine şi să se împartă oamenilor săraci.

Pentru a fi feriţi de duhuri rele, vrăji sau alte primejdii, această zi de 17 ianuarie este cinstită cu sfinţenie de oameni, prin rugăciune şi gânduri bune.

Ce trebuie să facă astăzi, 17 ianuarie, fetele nemăritate

Se spune că, fetele nemăritate ar trebui să meargă pe 17 ianuarie să se roage la icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare. Potrivit credincioşilor, cine se roagă începând din această dată, timp de nouă marţi la rând, îşi va îndeplini cea mai arzătoare dorinţă. 

În fiecare marţi, de dimineaţă până seara, curtea bisericii Sfântul Anton din Bucureşti este plină ochi de credincioşi. Abia dacă mai poţi arunca un ac, iar asta se datorează minunilor care s-au petrecut pentru miile de credincioşi de-a lungul timpului. 

Deopotrivă tineri şi bătrâni trec pragul curţii bisericii Sfântul Anton de la Curtea Veche, pentru a se ruga pentru sănătate, linişte şi pace în familie, ajutor la examene sau găsirea sufletului pereche.

În fiecare marţi se scrie un acatist care urmează să fie citit de către unul dintre preoţi bisericii. În cea de-a 10 zi, credincioşii care au făcut ritualul celor 9 marţi, duc la biserică alimente, precum ulei, făină sau orez.

Pe lângă aceste alimente, enoriaşii mai duc şi o pâine care se împarte la nouă persoane. După aceste zile, rugăciunea celui care a respectat ritualul se îndeplineşte.

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole